chel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Din
tc. kel.chel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chel (-ială), adj. – Pleșuv, fără păr.
Tc. kel (Șeineanu, II, 104; Lokotsch 1152). Cuvînt cunoscut numai în
Munt. și
Mold. (ALR, I, 12). Forma de
pl. m. oscilează între
cheli și
chei. Der. cheli, vb. (a pierde părul);
chelie, s. f. (calviție; pleșuvie;
înv., favus);
cheleș (
mr. chileș, megl. cheleș),
adj. (chel), din
tc. keleș; chelbaș, adj. (
înv., bolnav de favus, chelbos), din
tc. kel și
baș „cap” (Șeineanu, II, 105; Lokotsch 1025);
chelboși, vb. (a-și pierde părul);
chelboșie, s. f. (calviție). Nu este posibil să separăm de aceste ultime cuvinte pe
chelbe, s. f. (
înv., favus; calviție), care totuși a fost interpretat plecîndu-se de la
lat. *
calvia cu
l propagat *
clalvia (Tiktin; Pușcariu,
Dacor., IV, 720; DAR;
cf. îndoielile din REW 1530), dar care nici măcar astfel ar fi produs rezultatul care i se atribuie; sau din
alb. kjëlp „puroi” (Philippide,
Viața rom., IV (1916), p. 39). Dacă se are în vedere absoluta identitate a cuvintelor menționate aici, ca și circumstanța că
chelbe circulă în aceleași regiuni ale vechiului regat al României, cu excepția
Trans., reiese evident că este vorba de același cuvînt
tc. (opinie împărtășită de Șeineanu, II, 105 și Rosetti, I, 160). Probabil este vorba de o dublă formație regresivă:
chelboșie a dat
chelbos, adj. (chel), și acesta a dus la
chelbe (chelie), ca
scîrboșie, față de
scîrbos și
scîrbă.chel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. –
Tc. kel.chel (Dicționaru limbii românești, 1939)chel, cheálă adj., pl.
chelĭ și
cheĭ, chele (turc.
kel; bg.
kel. V.
cheleș). Pleșuv, al căruĭ cap n´are păr.
Cheluluĭ tichie de mărgăritar îĭ trebuĭe, ție-țĭ lipsește un lucru necesar, și tu facĭ lux (se zice despre un sărac care face lux ridicul orĭ despre un prost care-și cumpără cărțĭ pe care nu le pricepe ș. a.).
chel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chel adj. m.,
pl. chei; f. cheálă, pl. chélechel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chel a. și m. care e fără păr pe tot capul sau numai pe o parte, pleșuv:
chelului ce-i lipsește, numai tichie de mărgăritar PANN. [Turc. KEL].
chel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEL, CHEÁLĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. — Din
tc. kel.