cheiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHEÍȚĂ, cheițe, s. f. 1. Diminutiv al lui
cheie. 2. (
Pop.) Cusătură (colorată) în zigzag, cu care se încheie marginile la o cămașă țărănească. ♦ Mică întăritură cusută la capătul unei tăieturi făcute într-o stofă, pentru a împiedica destrămarea materialului. ♦ Cheotoare (
1) subțire, făcută din ață. –
Cheie +
suf. -iță.cheiță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHEÍȚĂ, cheițe, s. f. 1. Diminutiv al lui
cheie (1). 2. (
Pop.) Cusătură (colorată) în zigzag, cu care se încheie marginile la o cămașă țărănească. ♦ Mică întăritură cusută la capătul unei tăieturi făcută într-o stofă, pentru a împiedica destrămarea materialului. ♦ Cheotoare
(1) subțire, făcută din ață.
cheiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cheíță s. f.,
g.-d. art. cheíței; pl. cheíțecheiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHEÍȚĂ, cheițe, s. f. 1. Diminutiv al lui
cheie. 2. (
Pop.) Cusătură (colorată) în zigzag, cu care se încheie marginile la o cămașă țărănească. ♦ Mică întăritură cusută la capătul unei tăieturi făcute într-o stofă, pentru a împiedica destrămarea materialului. ♦ Cheotoare (1) subțire, făcută din ață.
— Cheie + suf. -iță.