ceardac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEARDÁC s. n. v. cerdac.ceardac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CEARDÁC s. n. v. cerdac.ceardac (Dicționaru limbii românești, 1939)ceardác (vest) și
cerdác (est) n., pl.
e și
urĭ (turc.
čardak, verandă, d. pers.
čartak, „cu patru stîlpĭ”; rus.
čardák, čerdák, balcon; ung.
csárda, cîrcĭumă în Pustă). Balcon. Verandă. Foișor, observator.
Scriere cu ceardacurĭ saŭ cu
caturĭ, scriere cirilică cu litere aruncate pe deasupra rînduluĭ. V.
pălimar 3 și
pridvor.ceardac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ceardac (cerdac) n.
1. od. balcon la casele domnești și boierești:
șezi toată ziua în cerdac de tragi ciubuc Al.;
2. azi, pridvor la casele țărănești, unde se doarme vara:
orice casă țărănească are un ceardac și un hambar; 3. post de observațiune la țară: foișor sau pod de scânduri pe patru furci înalte, spre a vedea la o mare depărtare;
4. tinda unei mori de vânt. [Turc. ČARDAK, lit. patru stâlpi].
ceardac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEARDÁC s. n. v. cerdac.