cașcaval (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊
Expr. (
Fam.)
A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate.
2. (
Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din
tc. kașkaval.cașcaval (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)CAȘCAVÁL, cașcaváluri, s. n. ~ (din
it. cacio cavallo [<
cavallo = o anumită formă (9) folosită la producerea brânzei], dialectal
cascavallo, pe filieră orientală [
ngr. kaskaváli, tc. kașkaval])
cașcaval (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)CAȘCAVAL, cașcavaluri, s.n. Sortiment de brânză românească, din pastă opărită, moale sau semitare, din lapte de vacă sau de oaie.
cașcaval (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cașcavál (cașcaváluri), s. n. – Brînză tipică gen șvaițer.
Mr.,
megl. cășcăval. It. cacio cavallo, dialectal
cascavallo, prin filieră orientală (
ngr. ϰασϰαβάλι,
tc. kașkaval, cf. Șeineanu, II, 92; Lokotsch 1115; Ronzevalle 128; Weigand,
Jb, XVI, 221). Meyer,
Türk. St., I, 56, s-a înșelat crezînd că termenul provenea din
rom. În schimb pare a fi
rom. mag. kaskavál (Edelspacher 15). Forma
it. se explică pe baza lui
cavallo „un anume tip de brînză” (Iordan,
BF, VI, 174).
cașcaval (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cașcaval, cașcavaluri s. n. 1. (
intl.)
1. (
intl.) femeie.
2. (
la sg.) bani.
cașcaval (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAȘCAVÁL s. n. Specie de brânză fină preparată din lapte de oaie. ◊
Expr. A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate față de drepturile sau de posibilitățile sale. –
Tc. kașkaval (<
it.).
cașcaval (Dicționaru limbii românești, 1939)cașcavál n., pl.
urĭ (turc.
kaškaval, d. it.
cácio, caș, și
cavállo, cal, de la obiceĭu italian meridional de a pune la uscat cașcavalurile pe o prăjină legate cîte doŭă, adică „călare”; ngr.
kaskaváli, bg.
kaškaval. D. rom. vine ung.
kaskavál). Brînză sărată tescuită în formă de disc. (Cel uscat, care se poate răzui p. macaroane, se numește
grecesc, cel moale
românesc).
Fig. Funcțiune bine plătită, chilipir:
a se vîrî în cașcaval. A te întinde la cașcaval, a te obrăznici, a-țĭ permite prea mult, a te îndesa la chilipir. V.
caș și
janț.cașcaval (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cașcavál s. n., (roți, sorturi)
pl. cașcaváluricașcaval (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cașcaval n..
1 brânză (mai ales din lapte de oaie), rotundă, puțin turtită și bătând în galben:
cașcaval de Pente-leu, de Azuga, de Șvițera; 2. fig. grăsime, belșug:
poftă de gustat din cașcavalul bugetului AL.;
a se întinde la cașcaval, a-și permite prea mult, a se obrăznici. [Turc. KAȘKAVAL].
cașcaval (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAȘCAVÁL, cașcavaluri, s. n. 1. Specie de brânză fină, tare, în formă de turte sau de roți, preparată din caș de lapte de oaie (mai rar de vacă). ◊
Expr. (
Fam.)
A se întinde la cașcaval = a avea pretenții exagerate.
2. (
Mar.) Pană metalică folosită la fixarea arborelui gabier pe gabie. — Din
tc. kașkaval.