caimacam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. Locțiitor al unor demnitari (turci). ◊ Compus:
caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir.
2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn.
3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [
Var.:
caimacán s. m.] – Din
tc. kaymakam.caimacam (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)caimacám (caimacámi), s. m. –
1. Locțiitor al marelui Vizir. –
2. În Muntenia și Moldova, locțiitor al domnitorului începînd din
sec. XVIII. –
3. Locțiitor al
banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe
ban, al cărui titlu a fost de atunci doar onorific. –
Mr.,
megl. căimăcam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1010);
cf. ngr. ϰαϊμαϰάμης,
bg. kaimakam. –
Der. caimacameasă, s. f. (nevastă de caimacam);
caimacamesc, adj. (propriu unui
caimacam);
caimacami, vb. (a conduce în calitate de
caimacam; a guverna în interegn);
caimacămie, s. f. (guvernare).
caimacam (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAIMACÁM, caimacami, s. m. (
Înv.) Locțiitor al domnitorului. ♦ Locțiitor al diferiților demnitari (turci). ◊ Compus:
caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. [
Var.:
caimacán s. m.] –
Tc. kaymakam.caimacam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caimacám (cai-) s. m.,
pl. caimacámicaimacam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caimacam m. 1. locțiitor de Domn, când tronul rămânea vacant, care cărmuia țara până la instalarea noului principe; 2. locțiitorul Banului Craiovei (de la 1761):
Banii Severinului, caimacamii Oltului. Pop. [Turc.
kaimakan, locțiitorul marelui vizir].
caimacam (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus:
caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir.
2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn.
3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [
Var.:
caimacán s. m.] — Din
tc. kaymakam.caĭmacam (Dicționaru limbii românești, 1939)caĭmacám m. (turc. ar.
kaĭim-mekam, pop.
kaĭmakam).
Vechĭ. Locotenentu mareluĭ vizir orĭ al unuĭ ministru turcesc. Locotenentu domnuluĭ, regent. Reprezentantu domnuluĭ în Craĭova, guvernatoru Olteniiĭ de la 1761 în coace [!].
Azĭ. Munt. Vest. (
caĭmacan). Bogătaș, fruntaș (în sat).