caznă - explicat in DEX

caznă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. – Din sl. kaznĩ „pedeapsă”.

caznă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cáznă (cázne), s. f. – 1. Tortură, chin, supliciu. – 2. Suferință, durere, neliniște. – 3. Trudă, muncă, strădanie. Sl. kaznĭ (Miklosich, Slaw. El., 24; Lexicon, 279; Cihac, II, 46); cf. sb. kazna „pedeapsă”, pol. kazn „pedeapsă”. – Der. căzni, vb. (a tortura, a chinui; refl., a se strădui; a îngriji; a avea grijă, a crește, cînd este construit cu prep. cu), din sl. kazniti „a pedepsi”.

caznă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. S-au așezat amândoi... cu caznele pe sat (STANCU). 3. Străduință, osteneală, trudă. – Slav (v. sl. kaznĩ „pedeapsă”).

caznă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cáznă f., pl. e (vsl. kaznĭ, pedeapsă, d. kazati, a pedepsi, a mustra; sîrb. kazna. V. cazanie, năcaz, pricaz). Vest. Chin, tortură.

caznă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cáznă s. f., g.-d. art. cáznei; pl. cázne

caznă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
caznă f. 1. chinuirea vinovatului spre a mărturisi crima, tortură: cazna s’a desființat în Principate de Regulamentul organic; 2. muncă, osteneală mare. [Slav. KAZNĬ, pedeapsă].

caznă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. — Din sl. kaznĭ „pedeapsă”.