cazmà - explicat in DEX

cazma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovituri de cazma (1, 2). – Din tc. kazma.

cazma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cazmá (cazmále), s. f. – 1. Hîrleț. – 2. Tîrnăcop. – Mr. căzmă. Tc. kazma (Șeineanu, II, 99; Meyer 184; Lokotsch 1145; Ronzevalle 128); cf. ngr. ϰαζμᾶς, ϰασμᾶς, alb. hazmë, bg., sb. kazma.

cazma (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cazma, cazmale s. f. palmă mare / lată.

cazma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, având o coadă dreaptă de lemn și o lamă metalică cu muchie ascuțită. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). – Tc. kazma.

cazma (Dicționaru limbii românești, 1939)
cazmá f. (turc. kazma). Mold. Tîrnăcop. Munt. Mold. nord. Hîrleț. Lovitură dată cu această unealtă.

cazma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cazmá s. f., art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálele

cazma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț. 2. (Reg.) Târnăcop. 3. Lovitură de cazma (1, 2). — Din tc. kazma.

cazmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cazmà f. 1. Munt. unealtă de fier cu coada de lemn cu care se sparg ziduri, se fac șanțuri, etc. (cu acest sens se zice în Mold. hârleț); 2. Mold. târnăcop. [Turc. KAZMA, sapă].