cazma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț.
2. (
Reg.) Târnăcop.
3. Lovituri de cazma (
1, 2). – Din
tc. kazma.cazma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cazmá (cazmále), s. f. –
1. Hîrleț. –
2. Tîrnăcop. –
Mr. căzmă. Tc. kazma (Șeineanu, II, 99; Meyer 184; Lokotsch 1145; Ronzevalle 128);
cf. ngr. ϰαζμᾶς, ϰασμᾶς,
alb. hazmë, bg.,
sb. kazma.cazma (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cazma, cazmale s. f. palmă mare / lată.
cazma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, având o coadă dreaptă de lemn și o lamă metalică cu muchie ascuțită.
2. (
Reg.) Târnăcop.
3. Lovitură de cazma
(1, 2). –
Tc. kazma.cazma (Dicționaru limbii românești, 1939)cazmá f. (turc.
kazma).
Mold. Tîrnăcop.
Munt. Mold. nord. Hîrleț. Lovitură dată cu această unealtă.
cazma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cazmá s. f.,
art. cazmáua, g.-d. art. cazmálei; pl. cazmále, art. cazmálelecazma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAZMÁ, cazmale, s. f. 1. Unealtă de săpat pământul, asemănătoare cu lopata, alcătuită dintr-o lamă metalică, ușor concavă, cu muchie ascuțită, fixată la o coadă dreaptă de lemn; hârleț.
2. (
Reg.) Târnăcop.
3. Lovitură de cazma (1, 2). — Din
tc. kazma.cazmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cazmà f.
1. Munt. unealtă de fier cu coada de lemn cu care se sparg ziduri, se fac șanțuri, etc. (cu acest sens se zice în Mold.
hârleț);
2. Mold. târnăcop. [Turc. KAZMA, sapă].