caună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cáună (-ne), s. f. – Mină. Origine incertă. După Pușcariu 324 și DAR, de la un
lat. *
cavina, de la
cavus „gol, scobitură”. DAR pare a identifica acest cuvînt cu
caulă, s. f. (ponton). Eset posibil să fie vorba de o
var. de la
găunos vezi cuvîntul.