cățăra (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I.
Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [
Var.: (
reg.)
acățărá vb. I] –
Cf. acăța.