castă - explicat in DEX

castă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁSTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

castă (Dicționar de neologisme, 1986)
CÁSTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărțită societatea din India și din alte țări orientale; (p. ext.) grup social închis care își apăra izolarea și privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură].

castă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÁSTĂ s. f. 1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții. (< fr. caste, port. casta)

castă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁSTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis care își păzește interesele (egoiste). ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist. – Fr. caste.

castă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cástă f., pl. e (fr. caste, it. sp. casta, d. lat. castus, cast, pur, neamestecat). Fiecare din clasele în care se împarte poporu în India: casta brahmanilor. Clasă socială: casta nobililor. Spirit de castă, sentiment de solidaritate p. casta ta și de ură p. ceĭ-lalțĭ.

castă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cástă s. f., g.-d. art. cástei; pl. cáste

castă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
castă f. 1. fiecare din clasele unui popor (la Egipteni și în India); 2. fig. clasă socială: castă nobiliară.

castă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. — Din fr. caste.