cască - explicat in DEX

cască (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁSCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori pentru protecția capului. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Din fr. casque.

cască (Dicționar de neologisme, 1986)
CÁSCĂ s.f. 1. Acoperământ de cap din oțel, mai rar din piele etc., căptușit pe dinăuntru, pe care îl poartă militarii în luptă pentru a le apăra capul. ♦ Acoperământ de cap folosit de sportivi (automobiliști, motocicliști etc.) sau de muncitori (mineri, sondori etc.) pentru protejarea capului în timpul competițiilor sau al lucrului. 2. Dispozitiv metalic în formă de căciulă, servind la uscatul părului. 3. Dispozitiv compus din unul sau două receptoare mici care se pot așeza la urechi cu ajutorul unui suport, folosit la ascultarea unor transmisiuni radiofonice etc. [Pl. căști. / < fr. casque, cf. sp. casco].

cască (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cáscă (cắști), s. f. – Acoperămînt din metal pentru protecția capului. Fr. casque. – Der. caschetă, s. f., din fr. casquette.

cască (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÁSCĂ s. f. 1. acoperământ de cap din metal ușor, dar rezistent, pe care îl poartă militarii în luptă, unii sportivi sau muncitorii, scafandrii și cosmonauții pentru protejarea capului. ♦ ~ăști albastre = trupe ONU aflate în zone de conflict. ◊ acoperământ de cap din cauciuc, la înotări pentru a nu-și uda părul. 2. dispozitiv metalic în formă de căciulă, servind la uscatul părului. 3. dispozitiv din unu sau două receptoare fixate pe urechi pentru ascultarea transmisiunilor radiofonice sau telefonice. (< fr. casque)

cască (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cască, căști s. f. (peior.) om naiv / credul.

cască (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁSCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru cap, făcut din metal, piele sau cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și unii muncitori pentru protecția capului. ♦ Dispozitiv metalic în forma unei căciuli, care servește la coafat. 2. Dispozitiv alcătuit din unul sau două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. – Fr. casque.

cască (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cáscă, f., pl. căștĭ (rus. káska, d. fr. casque m., care vine d. sp. casco, craniu, coĭf. P. gen., cp. cu mască). Coĭf.

cască (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cáscă s. f., g.-d. art. cắștii; pl. căști

cască (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁSCĂ, căști, s. f. 1. Acoperământ pentru protecția capului confecționat din metal, din piele sau din cauciuc și folosit de militari, de unii sportivi și de unii muncitori. ♦ Dispozitiv metalic în atelierele de coafat, în forma unei căciuli, folosit la uscatul părului. 2. Acoperământ pentru cap din cauciuc sau din material plastic, folosit pentru a feri părul de apă; caschetă (2). 3. Dispozitiv alcătuit din unul sau din două receptoare fixate pe urechi, care servește la ascultarea transmisiunilor radiofonice, telefonice etc. — Din fr. casque.