cartomanție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARTOMANȚÍE s. f. (Rar) Ghicit în cărți. – Din
it. cartomanzia.cartomanție (Dicționar de neologisme, 1986)CARTOMANȚÍE s.f. (
Rar) Ghicit în cărți. [Gen.
-iei. / < it.
cartomanzia].
cartomanție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CARTOMANȚÍE s. f. pretinsă artă de a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. (< it.
cartomanzia)
cartomanție (Dicționaru limbii românești, 1939)*cartomanțíe f. (
cartă și vgr.
manteía, gîcire [!]). Știința de a pretinde că gîceștĭ după cărțile de joc.
cartomanție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cartomanțíe (rar)
s. f.,
art. cartomanțía, g.-d. cartomanțíi, art. cartomanțíeicartomanție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cartomanție f. pretinsă artă de a ghici viitorul prin datul cărților.
cartomanție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARTOMANȚÍE s. f. (Rar) Ghicitul în cărți.
— Din
it. cartomanzia.