cartografie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază tehnica de întocmire a hărților și a planurilor topografice. – Din
fr. cartographie.cartografie (Dicționar de neologisme, 1986)CARTOGRAFÍE s.f. Tehnica și arta de a întocmi hărți și planuri topografice. [< fr.
cartographie].
cartografie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CARTOGRAFÍE s. f. 1. disciplină care studiază metodele și procedeele de a întocmi hărți și planuri topografice. 2. metodă de înregistrare a prezenței, frecvenței etc. unui fenomen, prin cartograme și hărți. 3. (med.) reprezentare ecografică a potențialelor electrice ale corpului. (< fr.
cartographie)
cartografie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CARTOGRAFÍE s. f. Știința metodelor și procedeelor de întocmire a hărților și a planurilor topografice; tehnica întocmirii lor. –
Fr. cartographie.cartografie (Dicționaru limbii românești, 1939)*cartografíe f. (d.
cartă, adică „hartă”, și
-grafie). Arta de a desemna [!] hărțĭ.
cartografie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cartografíe (-to-gra-) s. f.,
art. cartografía, g.-d. cartografíi, art. cartografíeicartografie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cartografie f. arta de a desena hărți geografice.
cartografie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CARTOGRAFÍE s. f. Disciplină care studiază metodele și tehnica de întocmire și folosire a hărților și a planurilor topografice. — Din
fr. cartographie.