carie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate.
2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din
fr. carie, lat. caries.carie (Dicționar de neologisme, 1986)CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei.
2. (
Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen.
-iei. / < fr.
carie, cf. lat.
caries].
carie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cárie (cárii), s. f. – Leziune a dinților.
Lat. caries, fr. carie (
sec. XIX);
cf. car. –
Der. caria, (a caria, a mînca).
carie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr.
carie, lat.
caries)
carie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. –
Fr. carie (
lat. lit. caries).
carie (Dicționaru limbii românești, 1939)*cárie f. (lat.
caries).
Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V.
tăcĭune.carie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cárie (-ri-e) s. f.,
art. cária (-ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (-ri-i-)carie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)carie f.
1. boală care putrezește oasele și dinții;
2. boală de grâne.
carie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate.
2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. — Din
fr. carie, lat. caries.