caracal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)caracál (-li), s. m. –
Rîs, linx (Lynx caracal). –
Var. carachiul, caraculac. Tc. kara kulak „ureche neagră”, conservat și în toponimul
Caracal. Var. este un rezultatul unei confuzii cu
carachiul „blană de astrahan”, din
rus. karakulĭ „de astrahan”.
caracal (Marele dicționar de neologisme, 2000)CARACÁL s. m. linx cu urechile negre, în Africa și în stepele din sud-vestul Asiei; râs de pustiu. (< fr., sp.
caracal)
caracal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CARACAL, oraș în
jud. Olt, în C. Romanaților; 40.691
loc. (1991). Nod feroviar. Fabrici de mobilă, de tricotaje, de anvelope, de conserve din legume și fructe, produse zaharoase și de brînzeturi; uzină de vagoane de cale ferată. Morărit și panificație; reparații de mașini și de utilaje agricole. Menționat documentar în 1538, declarat oraș în 1598. Casa lui Iancu Jianu (
sec. 18, refăcută în 1958). Biserică domnească (
sec. 16), ctitorie a lui Mihai Viteazul. Clădirea teatrului (1896) în stil gotic tîrziu. Muzeu de istorie și artă.
caracal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caracal m. soiu de pisică sălbatică din genul linxului:
blană de caracal.caràcal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Caràcal n. oraș în Muntenia, cap. jud. Romanați: 15.500 loc. Victoria lui Mihai-Viteazul asupra Turcilor (1597). [Cuman KARA KALÀ, cetate neagră, în opozițiune cu Akkerman].