capoțel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui
capot2. –
Capot2 +
suf. -el.capoțel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui
capot2.
capoțel (Dicționaru limbii românești, 1939)capoțél n., pl.
e (d.
capot). Capot scurt, camizolă, matineŭ. V.
camizolă.capoțel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)capoțél s. n.,
pl. capoțélecapoțel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)capoțel n. scurteicuța țărancelor.
capoțel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAPOȚÉL, capoțele, s. n. Diminutiv al lui
capot2. —
Capot2 +
suf. -el.