capot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPÓT1 adj. (
Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în
expr.)
A face (pe cineva)
capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți;
p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din
fr. capot.capot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat.
2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. – Din
fr. capot, capote.capot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPÓT3, capoate, s. n. (
Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din
tc. kapot.capot (Dicționar de neologisme, 1986)CAPÓT1 s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie).
2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. [Pl.
-oate, var.
capod s.n. / < fr.
capot].
capot (Dicționar de neologisme, 1986)CAPÓT2 s.n. (
Franțuzism) Lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl.
-turi. / < fr.
capot].
capot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)capót (capoáte), s. n. –
1. Manta militară. –
2. Halat, îmbrăcăminte de casă. –
Mr. capot. It. capotto, prin intermediul
tc. kapot (Cihac, II, 40; Șeineanu, II, 87);
cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα,
bg.,
rus. kapot, ceh.,
mag. kaput. Din același cuvînt
it. vine
fr. capote, care a dat în
rom. capotă, s. f. (manta militară; acoperiș pliabil al unui automobil; prezervativ), cu
der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) și
capotaj, s. n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).
capot (Marele dicționar de neologisme, 2000)CAPÓT1 s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente și aparate pe puntea unei nave. (< fr.
capot)
capot (Marele dicționar de neologisme, 2000)CAPÓT2 s. n. lovitură la jocul de cărți, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr.
capot)
capot (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPÓT1 adj. invar. (
Înv., în limbajul jucătorilor de cărți, în
expr.)
A face (pe cineva)
capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți;
p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. –
Fr. capot.capot (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPÓT2, capoate, s. n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie).
2. (
Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. –
(1) Fr. capot, (2) tc. kapot.