capitulațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPITULAȚIÚNE s. f. v. capitulație.capitulațiune (Dicționar de neologisme, 1986)CAPITULAȚIÚNE s.f. v.
capitulație.
capitulațiune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPITULAȚIÚNE s. f. v. capitulație.capitulațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*capitulațiune f. (mlat.
capitulátio, -ónis). Predare, încetare a rezistențeĭ. Convențiune care regulează drepturile supușilor uneĭ țărĭ pe teritoriu alteĭa.
Fig. Sacrificiŭ impus de necesitate. – Și
-áție, dar ob.
-áre. – Celebrele capitulațiunĭ din Turcia, adică dreptu consulilor de a judeca delictele supușilor lor comise în Turcia, datează de la 1507, acordate de Soliman I luĭ Francisc I al Franciiĭ. Adevăratele capitulațiunĭ aŭ început de la 1740 și aŭ degenerat într´o sarcină p. Turcia. Ele aŭ fost suprimate cu mare entuziasm în 1914 în timpu războĭuluĭ mondial.
capitulațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)capitulați(un)e f. tractat pentru predarea unei cetăți sau pentru depunerea armelor:
Capitulațiunea Parisului în 1871.capitulațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAPITULAȚIÚNE s. f. v. capitulație.