capelmaistru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAPÉLMAISTRU, capelmaiștri, s. m. Dirijor al unei orchestre mici; șef de fanfară militară. [
Acc. și:
capelmáistru] – Din
germ. Kapellmeister.capelmaistru (Dicționar de neologisme, 1986)CAPÉLMAISTRU s.m. (
Rar) Dirijor (al unei orchestre, al unei fanfare). [< germ.
Kapellmeister].
capelmaistru (Marele dicționar de neologisme, 2000)CAPELMÁISTRU s. m. 1. prim interpret (violonist) al unei orchestre. 2. dirijor al unei orchestre mici, al unei fanfare. (< germ.
Kapellmeister)
capelmaistru (Dicționar de argou al limbii române, 2007)capelmaistru, capelmaiștri s. m. (intl.) 1. șeful unei bande de hoți.
2. infractor temut / periculos.
capelmaistru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAPÉLMAISTRU, capelmaiștri, s. m. (
Înv.) Dirijor al unei orchestre mici; șef de fanfară militară. [
Acc. și:
capelmáistru] –
Germ. Kapellmeister.capelmaistru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)capelmáistru (-mais-) s. m.,
art. capelmáistrul; pl. capelmáiștri, art. capelmáiștriicapelmaistru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAPELMÁISTRU, capelmaiștri, s. m. Dirijor al unei formații muzicale sau al unei orchestre mici; șef de fanfară militară. [
Acc. și:
capélmaistru] — Din
germ. Kapellmeister.capelmaĭstru (Dicționaru limbii românești, 1939)*capel-máĭstru m. (germ.
kapellmeister, maestru de capelă [muzică], fr.
maître de chapelle. Barb. Șef de muzică (de orhestră [!] saŭ de fanfară).
capelmaistru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)capel-maistru m. cel ce dirijează cântarea într’o biserică, într’o orchestră de muzică (la un teatru, la un bal).