caolin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (
Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din
fr. kaolin.caolin (Dicționar de neologisme, 1986)CAOLÍN s.n. Argilă de culoare albă, din care se fabrică porțelanul și faianța. ♦ Pudră absorbantă, folosită ca emolient. [Pron.
ca-o-. / < fr.
kaolin, cf. chin.
kaoling – colină înaltă].
caolin (Marele dicționar de neologisme, 2000)CAOLÍN s. n. rocă argiloasă albă, foarte fină, din care se fabrică porțelanul și faianța. ◊ pudră absorbantă, folosită ca emolient. (< fr.
kaolin)
caolin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAOLÍN s. n. Mineral argilos alb și cristalizat, întrebuințat la fabricarea porțelanului și a unor izolatoare. ♦ (
Med.) Pudră absorbantă întrebuințată ca emolient. –
Fr. kaolin.caolin (Dicționaru limbii românești, 1939)*caolín n., pl.
urĭ (fr. engl.
kaolin, d. chinezescu
kao, înalt, și
ling, deal).
Min. Un feldspat alb întrebuințat la facerea porțelanuluĭ și a hîrtiiĭ de ziare.
caolin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caolín s. n.caolin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caolin n. argilă din care se face porțelan.
caolin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (
Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. — Din
fr. kaolin.