cantor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÁNTOR, cantori, s. m. (
Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (
3). – Din
lat. cantor, germ. Kantor.cantor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cantór2, cantoáre, s.n. (pop., înv.) tejghea.
cantor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cantór (-oáre), s. n. – Tejghea, masă. –
Var. cantoră, s. f. Fr. comptoir, prin intermediul
rus. kantora. Înv., substituit de
der. din
fr.,
contuar, care nici el nu prea se folosește.
cantor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CANTOR (‹
germ.,
lat.)
s. m. 1. (În
ev. med.) Solist și maestru de cor bisericesc; (în Germania, după Reformă) maestru de cor și, uneori, organist avînd și obligația de compozitor.
2. (
Reg.) Dascăl (
3); diac (
3); psalt.
cantor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CANTOR, Georg (1845-1918), matematician german.
Prof. univ. la Halle. A pus bazele teoriei mulțimilor, fiind considerat unul dintre fondatorii matematicii moderne („Bazele teoriei mulțimilor transfinite”).
cantor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CÁNTOR, cantori, s. m. (
Reg.) Cântăreț de biserică; dascăl. –
Lat. lit. cantor (
germ. Kantor).
cantor (Dicționaru limbii românești, 1939)*cántor m. (rus.
kántor, germ.
kantor, d. lat.
cántor, -óris).
Rar. Cîntăreț (de biserică).
cantor (Dicționaru limbii românești, 1939)cantór n. V.
contuar.cantor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cántor (cântăreț de biserică)
s. m.,
pl. cántoricantòr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cantòr n.
pop. contoar, tejghea:
mă duc să închid cantorul și magazia CAR. (= fr.
comptoir).