cantonadă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cantonádă f., pl. e (fr. cantonade, d. it. cantonata, colț de casă pe afară). Lature [!] de scenă (unde odinioară ședeaŭ spectatoriĭ privilegiațĭ). A vorbi cantonadeĭ, a vorbi uneĭ persoane despre care presupuĭ că nu e pe scenă.
cantonadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cantonadă f. colțul scenei aproape de culise întrún teatru: a vorbi la cantonadă, a se adresa unei persoane care nu s’află pe scenă.