cantonadă (Dicționaru limbii românești, 1939)*cantonádă f., pl.
e (fr.
cantonade, d. it.
cantonata, colț de casă pe afară). Lature [!] de scenă (unde odinioară ședeaŭ spectatoriĭ privilegiațĭ).
A vorbi cantonadeĭ, a vorbi uneĭ persoane despre care presupuĭ că nu e pe scenă.