canto - explicat in DEX

canto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – Din it. canto.

canto (Dicționar de neologisme, 1986)
CÁNTO s.n. Muzică vocală; cânt, cântare. ♦ Studiul tehnicii și artei vocale. [< it. canto].

canto (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CANTO¹- elem. „unghi”, „ligament palpebral, comisură a pleoapelor”. (< fr. cantho-, cf. lat. canthus, gr. kanthos)

canto (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÁNTO² s. n. muzică vocală. ◊ studiul tehnicii și artei interpretării vocale. (< it. canto)

canto (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – It. canto.

canto (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cánto n. fără pl. (it. canto). Cînt, cîntare. Partea melodică a muziciĭ, în opoz. cu „armonie”.

canto (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cánto s. n., art. cántoul

canto (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
canto n. 1. muzică care se execută cu vocea; 2. partea melodică a muzicei.

canto (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. — Din it. canto.