canoni - explicat in DEX

canoni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.

canoni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.

canoni (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
canoní, vb. tranz. – A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „… că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu 1999: 224). – Din canon „chin, suferință; pedeapsă” (< sl. kanonu).

canoni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
canoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonésc, imperf. 3 sg. canoneá; conj. prez. 3 să canoneáscă

canonì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
canonì v. 1. a da un canon sau pedeapsă bisericească; 2. fig. a se chinui: destul s’a canonit, săracul!

canoni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. — Din canon.