canoe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcație ușoară, fără cârmă, construită simetric, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor din poziția în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (
1).
2. Ambarcație ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din
fr. canoë.canoe (Dicționar de neologisme, 1986)CANÓE s.f. 1. Barcă subțire dintr-un singur trunchi, folosită de indienii din America.
2. (
Sport) Ambarcație la care se vâslește cu ajutorul unor padele scurte din poziția în genunchi. [Pron.
-no-e. / < fr.
canoë, engl.
canoe].
canoe (Marele dicționar de neologisme, 2000)CANÓE s. f. 1. barcă ușoară dintr-un singur trunchi, la amerindieni. 2. ambarcație cu capetele ascuțite, la care se vâslește cu ajutorul unei pagaie din poziția în genunchi. ◊ sport nautic cu această ambarcație. (< fr.
canoë, engl.
canoe)
canoe (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CANÓE, canoe, s. f. Ambarcație ușoară, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu o padelă (și folosită pe râuri repezi). –
Fr. canoë (<
engl.).
canoe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)canóe s. f.,
art. canóea, g.-d. art. canóei; pl. canóecanoe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor stând în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1).
2. Ambarcațiune ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. — Din
fr. canoë.