caniție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. – Din
fr. canitie, lat. canities.caniție (Dicționar de neologisme, 1986)CANÍȚIE s.f. Încărunțire a părului. [Gen.
-iei. / < fr.
canitie, cf. lat.
canities – albeață].
caniție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CANÍȚIE s. f. încărunțire a părului. (< fr.
canitie, lat.
canities)
caniție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caníție (-ți-e) s. f.,
art. caníția (-ți-a), g.-d. caníții, art. caníțieicaniție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. — Din
fr. canitie, lat. canities.