canin - explicat in DEX

canin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, canine, lat. caninus.

canin (Dicționar de neologisme, 1986)
CANÍN, -Ă adj. 1. De câine, câinesc. 2. Dinte canin (și s.m.) = dinte ascuțit și lung, așezat între dinții incisivi și măsele. [< fr. canin, cf. lat. caninus – de câine].

canin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CANÍN, -Ă I. adj. de câine. II. s. m. dinte ascuțit și lung, între incisivi și premolari. (< fr. canin, /II/ canine, lat. caninus)

canin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj. 1. (În expr.) Dinte canin (și substantivat, m.) fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și măsele. 2. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. – Fr. canin (lat. lit. caninus).

canin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*canín, -ă adj. (lat. caninus, cîne [!]). De cîne, cînesc: rasa canină. Anat. Dințiĭ caninĭ, dințiĭ ascuțițĭ dintre ceĭ incizivĭ și molarĭ, doĭ sus și doĭ jos, foarte puternicĭ și dezvoltațĭ la animalele carnivore.

canin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
canín¹ adj. m., pl. caníni; f. canínă, pl. caníne

canin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
canín² (dinte) s. m., pl. caníni

canin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
canin a. 1. ce ține de câine: specie canină; 2. ca la câine: dinți canini, dinți ascuțiți între cei incizivi și molari, câte doi de fiecare falcă.

canin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. — Din fr. canin, lat. caninus.