cange - explicat in DEX

cange (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, cu cârlig de fier în vârf, utilizată la acostarea sau la îndepărtarea de mal a navelor mici, la împingerea sau la prinderea de departe a unui obiect. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca.

cange (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cánge (cắngi), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucată de pînză groasă pe care unii croitori o folosesc spre a-și fixa pe genunchi materialul pe care îl lucrează. – 3. Gheară. – Var. cance, cangă, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl consideră de origine sp. și intrat în tc. pe filieră italiană.

cange (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cange, căngi s. f. mână.

cange (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă, cu cârlig de fier în vârf, servind pentru a putea apuca un obiect de departe. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Tc. kanca.

cange (Dicționaru limbii românești, 1939)
cánge f., pl. căngĭ (turc. kanğa, d. it. gancio, cîrlig; ngr. kántza, bg. sîrb. kanğa). Prăjină care are la un capăt un cîrlig și un vîrf de fer [!] (întrebuințată de luntrașĭ și de pompierĭ). Gheară de pasăre: vulturu a luat mĭelu´n căngĭ. Sud. Spelcă, ac de cap. – Și cance (nord). V. ceac.

cange (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cánge s. f., g.-d. art. cắngii; pl. căngi

cange (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cange f. 1. prăjină lungă cu cârlig de fier, spre a apuca și prinde ceva de departe: răsturnau cu cangea și străpungeau cu lancea AL.; 2. cange de mânat o luntre 3. pl. ghiarele pasărilor răpitoare: (Prometeu) sub căngi de vultur rabdă martirul cel deplin AL.; 4. fig. ghiară, mână: când să puie cangea pe hoți... AL.

cange (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, având un vârf metalic cu unul sau două cârlige, utilizată la acostarea navelor mici sau la prinderea unui obiect de la distanță. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. — Din tc. kanca.