calup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALÚP, calupuri, s. n. (
Pop.)
1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie.
2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată.
3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Din
tc. kalıp.calup (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)calúp (calúpuri), s. n. –
1. Tipar, matrice, calapod, formă. –
2. Obiect adaptat, bucată. –
Mr. călupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103);
cf. ngr. ϰαλούπι,
alb. kaljëp, bg. kalăp, sb. kalap. Este cuvînt cu intensă circulație europeană. În
tc. provine din
arab. qālib, de unde
fr. acabit și
calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și
arab. provine din
it. garbo (Corominas, II, 616) sau din
gr. ϰαλόπους. În
tc. are și sensul de „viclenie, șiretlic”, care s-a păstrat în expresia „a trage un calup” „a înșela”. Este dublet al lui
calibru, s. n. (mărime; calitate personală), din
fr. și al lui
calapod.calup (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALÚP, calupuri, s. n. (
Pop.)
1. Calapod, tipar.
2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată.
3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje –
Tc. kalıp.calup (Dicționaru limbii românești, 1939)calúp (est) și
calîp (vest) n., pl.
urĭ (turc.
kalup, kalyp, d. ar.
qâlib, formă, calup; ngr.
kalúpi, bg.
kalyp, sîrb.
kalup. V.
calibru). Formă de tinichea de pus cozonaciĭ la copt. Calapod de căcĭulĭ ș. a.
A trage calupu, a´nșela, a păcăli.
A´nghițĭ calupu, a fi înșelat (V.
bașlic). Bucată de săpun de rufe turnat în formă pătrată (1-4 kgr.) saŭ și tăĭat (1 kg.).
Fig. Model, formă, tipar:
urît calup de om!calup (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calúp s. n.,
pl. calúpuricalup (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calup n.
1. Mold. calapod de cismar;
2. tipar de lemn pentru căciuli, pălării, etc;
3. bucată lungueață de săpun;
4. (la casele țărănești) V.
bașlíc; 5. formă în genere, tipar, model:
ne semănăm în toate, parc’am fi făcuți toți pe un calup AL.;
6. fig. șiretenie, înșelăciune:
a pune cuiva calupul, a mânca calupul. [Turc. KALUP (din gr. KALÓPUS; v.
calapod); forma muntenească
calâp corespunde turc. KALYP].
calup (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALÚP, calupuri, s. n. (
Pop.)
1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie etc.
2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată.
3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje. — Din
tc. kalıp.