calificativ - explicat in DEX

calificativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări) Sistem de notare a sârguinței la învățătură și a conduitei elevilor și studenților sau de apreciere a muncii cuiva; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient”, cuprinse în acest sistem. – Din fr. qualificatif.

calificativ (Dicționar de neologisme, 1986)
CALIFICATÍV, -Ă adj. Care califică, care arată o calitate, o însușire. // s.n. Cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. V. atribut, epitet. ♦ Notă, mențiune cu care se apreciază sârguința și purtarea elevilor și a studenților sau activitatea oamenilor muncii. [< fr. qualificatif].

calificativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CALIFICATÍV, -Ă I. adj. care califică, arată o calitate. II. s. n. cuvânt, termen prin care este caracterizată o persoană, un lucru etc. ◊ notă, mențiune cu care se apreciază sârguința elevilor și a studenților, activitatea oamenilor muncii. (< fr. qualificatif)

calificativ (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALIFICATÍV¹, calificative, s. n. Termen prin care caracterizăm o persoană sau un lucru. ♦ Sistem de notare a sârguinței și a purtării elevilor și studenților în învățământul tehnic și superior; fiecare dintre indicațiile „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cu care se notează această sârguință. – Fr. qualificatif.

calificativ (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALIFICATÍV², -Ă, calificativi, -e, adj. Care califică (3). Adjectiv calificativ. – Fr. qualificatif.

calificativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*calificatív, -ă adj. (mlat. qualificativus). Relativ la calificare: adjectiv calificativ. S. n., pl. e. Cuvînt care exprimă calitatea, modu de a fi: l-a gratificat cu calificativele cele maĭ urîte.

calificativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calificatív¹ adj. m., pl. calificatívi; f. calificatívă, pl. calificatíve

calificativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calificatív² s. n., pl. calificatíve

calificativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
calificativ a. care exprimă o calitate: adjectiv calificativ.

calificativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALIFICATÍV, -Ă, calificativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care califică (3). 2. S. n. Termen prin care este caracterizată o persoană sau un lucru. ♦ (În unele țări). Sistem de notare în învățământ; fiecare dintre indicațiile „excepțional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient” și „insuficient” cuprinse în acest sistem. — Din fr. qualificatif.