caliciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (
Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite.
2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (
2).
3. (
Anat.) Zonă a rinichiului, prin care urina se scurge în bazinet. – Din
fr. calice, lat. calyx, -cis.caliciu (Dicționar de neologisme, 1986)CALÍCIU s.n. 1. Înveliș extern al florii, format din sepale.
2. Cupă, potir.
3. Parte a bazinetului în care se colectează urina. [Pron.
-ciu. / < fr.
calice, cf. gr.
kalyx = boboc de floare].
caliciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)calíciu (calícii), s. n. –
1. Învelișul extern al florii. –
2. Vas liturgic, potir.
Fr. calice. În terminologia ecleziastică se aude de obicei acel
u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urmă are
pl. caliciuri.caliciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CALÍCIU s. n. 1. totalitatea sepalelor unei flori. 2. cupă, potir. 3. (anat.) parte a bazinului în care se colectează urina. (< fr.
calice)
caliciu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALÍCIU, calicii, s. n. Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale. –
Fr. calice (
lat. lit. calyx, -cis).
caliciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*calíciŭ, V.
calice.caliciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calíciu [
ciu pron. cyu]
s. n.,
art. calíciul; pl. calícii, art. calíciile (-ci-i-)caliciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caliciu m. potirul floarei.
caliciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (
Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite.
2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2).
3. (
Anat.) Zonă a rinichiului prin care urina se scurge în bazinet. — Din
fr. calice, lat. calyx, -cis.