calicire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. – V. calici.
calicire(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire.
calicire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) calicíre s. f., g.-d. art. calicírii
calicire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CALICÍRE s. f. Faptul de a (se) calici; sărăcire. — V. calici.