calemgiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALEMGÍU, calemgii, s. m. (
Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. – Din
tc. kalemcı.calemgiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALEMGÍU, calemgii, s. m. (
Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. –
Tc. kalemcı.calemgiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calemgíu (
înv.)
s. m.,
art. calemgíul; pl. calemgíi, art. calemgíii (-gi-ii)calemgiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calemgiu m. scriitor la calemul Divanului, logofăt de vistierie:
dieci de vistierie și calemgii GHICA. [Turc. KALEMDJI].
calemgiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALEMGÍU, calemgii, s. m. (
Înv.) Funcționar de cancelarie; copist. — Din
tc. kalemcı.calemgiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)calemgíŭ m. (turc.
kalemği).
Vechĭ. Scriitor, copist, logofăt (la calemu Divanuluĭ). V.
divictar.