calem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALÉM, calemuri, s. n. (
Înv.) Administrație publică; cancelarie. – Din
tc. kalem.calem (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)calém (calémuri), s. n. – Birou, cancelarie. –
Mr. calem. Tc. kalem „pană” (Șeineanu, II, 26; Lokotsch 1023; Ronzevalle 135);
cf. ngr. ϰαλέμιν,
bg. kalem. Sec. XVIII,
înv. –
Der. calemgiu, s. m. (țesătură orientală, cu ornamente brodate de mînă), din
tc. kalem kiari „pictat cu pensula”.
calem (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALÉM, calemuri, s. n. (
Înv.) Administrație publică; cancelarie. –
Tc. kalem.calem (Dicționaru limbii românești, 1939)calém n., pl.
urĭ (turc. [d. ar.]
kalem, trestie, condeĭ, d. vgr.
kálamos. V.
călimară).
Vechĭ. Cancelarie, bĭuroŭ [!], oficiŭ. Administrațiune publică.
calem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calém (
înv.)
s. n.,
pl. calémuricalem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calem n.
1. biurou, cancelarie:
la ce călem slujești ? FIL.;
2. administrațiune publică:
cumpără mai întâi calemul vinăriciului și al oieritului FIL. [Turc. KALEM, lit. condeiu].
calem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALÉM, calemuri, s. n. (
Înv.) Administrație publică; cancelarie. — Din
tc. kalem.