cale (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru a înlesni circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊
Loc. adv. Din cale-afară sau
afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a se pune)
în calea cuiva sau
a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi.
A ieși (sau
a se duce)
în calea cuiva = a întâmpina pe cineva.
A găsi (sau
a afla, a crede, a socoti etc.)
cu cale = a socoti că este nimerit.
Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie.
Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace; pe scurt, în concluzie.
A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva.
A fi pe cale de a... (sau
să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦
Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (
Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦
Căile respiratorii = aparatul respirator.
2. Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă.
3. Element al unei construcții pe care se deplasează un aparat sau o mașină.
4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități.
5. Călătorie.
Dor de cale. ◊
Expr. A face (sau
a apuca)
calea întoarsă = a se întoarce din drum.
Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun!
6. Distanță, depărtare.
A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊
Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea desființării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊
Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul...
Pe cale administrativă. –
Lat. callis.cale (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cále cále, s.f. (reg.) coș, horn; ogeac.
cale (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cále (cắi), s. f. –
1. Stradă, drum, șosea. –
2. Parcurs și durată a acesteia. –
3. Distanță (mai ales în expresia
cale de). –
4. Mijloc, procedeu, modalitate. –
Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Pușcariu,
Lr., 319);
cf. it. calle (
ven. cale),
cat. call, sp. calle. Pentru semantism
cf. Pușcariu,
Études de linguistique, 40; și
Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174.
Cf. călător. Der. docale adv. (
Maram., dintr-odată);
calist, s. m. (
Arg., om care se plimbă alene), în argoul din București și în limbaj
fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe
Calea Victoriei, arteră principală a orașului.
Cale a trecut în
ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți drumul”.
cale (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CALE (
lat. callis)
s. f. I. 1. Fîșie de teren amenajată pentru a permite circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ♦
Loc. Din cale-afară sau
afară din cale = peste măsură, foarte. ♦
Expr. A găsi (sau
a socoti)
cu cale = a crede că este potrivit.
A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja. ♦
C. ferată = sistem de transport terestru, pentru călători și mărfuri, în care vehiculele rulează și sînt ghidate continuu pe două șine din oțel laminat profilat; cale de comunicație (linie) destinată vehiculelor feroviare. Prima
c. f. a fost construită de G. Stephenson în Anglia (1832). Pe
terit. României prima
c. f. a fost construită între Oravița și Baziaș (1846-1854). ♦ (
Art., urmat de determinări care indică numele) nume dat unor străzi lungi și largi.
2. (Înv.) Arteră de penetrație într-un oraș, făcînd legătura cu o șosea importantă.
3. Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei mașini, al unui aparat etc. ♦
C. de rulare = suprafață pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic (transportor, placă turnantă etc.).
4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități. ♦
C. de transmisiune = ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiunea unilaterală (
ex. în radiodifuziune) sau bilaterală (
ex. în telefonie), la distanță, a unui flux de informații.
5. (
AV.) Distanța dintre roțile coaxiale (ecartament) ale trenului de aterizare al unui avion.
6. C. de curent = ramură a înfășurării indului mașinilor electrice cu colector.
7. (
INFORM.)
C. de date = legătură stabilită între două registre ale unei memorii, care permite transferul conținutului registrului sursă în registrul destinație.
8. Călătorie.
9. Depărtare, distanță.
Cale de două ceasuri. 10. (
MED.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice (
ex. c. digestivă,
c. urinară) sau a aerului (
ex. c. respiratorie). ♦
C. nervoasă = formațiune neuronală ce asigură transmiterea influxului nervos de la receptori la centrii nervoși sau de la aceștia la efectori (
ex. c. optică,
c. olfactivă,
c. piramidală).
C. de administrare = modalitatea de introducere a unui medicament în organism (
ex. c. orală,
c. externă,
c. parentală, prin injecții).
C. de transmitere sau
de infecție = locul prin care pătrunde în organism agentul cauzal al unei boli infecto-contagioase (
ex. c. digestivă,
c. respiratorie,
c. cutanată etc.).
II. Linie, direcție luată de o mișcare, de o acțiune, de o dezvoltare. ♦ Procedeu, modalitate, mijloc, metodă. ♦ (
Dr.)
C. de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărîrea unui organ de jurisdicție, precum și unele organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea desființării horărîrii și rejudecării litigiului (
ex. recurs, revizuire, recurs extraordinar) ♦
Loc. Pe cale... = prin intermediul...
cale (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulație; drum; parte a unui drum special amenajată pentru a înlesni circulația vehiculelor. ◊
Loc. adv. Din cale-afară sau
afară din cale = peste măsură, foarte. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a se pune)
în calea cuiva = a fi piedică cuiva, a i se împotrivi.
A ieși (sau
a se duce)
în calea cuiva = a întâmpina pe cineva.
A găsi (sau
a afla)
cu cale = a socoti că este nimerit.
Calea-valea = treacă-meargă, fie.
Ce mai calea-valea = ce mai încolo-încoace, pe scurt, în concluzie.
A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; (
reg.) a sfătui, a îndruma; (
fam.) a pedepsi pe cineva.
A fi pe cale de a... (sau
să...) = a fi aproape să..., gata de a... ♦ (
Art., urmat de determinări arătând numele) Nume dat unor străzi lungi (și largi). ♦
Căile respiratorii = aparatul respirator.
2. Element al unei construcții, pe care se deplasează un aparat sau o mașină.
3. Călătorie.
Cându-mi vine dor de cale, Merg pe jos ca și călare (JARNIK-BÎRSEANU). ◊
Expr. A face calea întoarsă = a se întoarce din drum.
Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva.
4. Distanță, depărtare.
S-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul (CREANGĂ).
II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, procedeu. ◊
Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul...
Pe cale administrativă. –
Lat. callis.cale (Dicționaru limbii românești, 1939)cále f., pl.
căĭ (lat.
callis, it. sp.
calle). Linie, drum de comunicațiune. Fășie [!] de pămînt pavată, șosea. Stradă care se prelungește și afară din oraș spre alt oraș orĭ loc. Călătorie:
a plecat în lungă cale. Mers, direcțiune de mers:
mĭ-a tăĭat calea. Mod de transport orĭ de a lucra:
pe ce cale a venit? Pe ce cale aĭ cîștigat baniĭ? Pe calea onoriĭ [!], pe cale legală. Anat. Canal:
căile respiratoriĭ. Cale ferată, drum de fer [!] (pe ale căruĭ șine circulă locomotive și vagoane).
Cale națională, a statuluĭ.
Cale județenească, a județuluĭ.
Cale primară, întorcătură [!], prima vizită a mireluĭ și mireseĭ la părințĭ orĭ la rude.
Cale vicinală, a comunelor rurale.
Calea lapteluĭ saŭ
drumu robilor, o dungă luminoasă pe cer compusă dintr´o infinitate de stele foarte depărtate.
Cu cale, de cuviință bun (opus luĭ
fără cale, răŭ):
așa a găsit el cu cale. A pune la cale, a concepe, a dispune, a face să se execute. A îndemna, a sfătui:
tu m´aĭ pus la cale să fac asta. A da cale cuĭva (Ur.), a te retrage din fața luĭ.
A fi pe cale să facĭ ceva saŭ
de a face ceva, a avea de gînd, a umbla să facĭ ceva.
Afară din cale, (saŭ
din cale afară), neobișnuit, extraordinar.
Cale bună! Drum bun! Mergĭ sănătos!
Calea-valea (
cale și
vale), binișor, suportabil.
cale (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cále s. f.,
g.-d. art. cắii; pl. căicale (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cale f.
1. spațiu îndepărtat de la un loc la altul, drum:
cale de comunicațiune; calea lactee, numită și calea lui Troian sau drumul robilor, fâșie luminoasă lăsată pe cer de o imensă grămadă de stele, a căror depărtare le face invizibile ochiului liber;
2. spațiu rezervat și lucrat cu artă afară din sate și orașe, șosea:
calea națională, județeană; 3. stradă mare:
calea Victoriei; 4. călătorie:
cale bună; 5. drum de urmat, mijloc de transportat:
pachetele se expediază pe calea porștei; 6. linie de raliuri la drum de fier:
cale ferată; 7. canal, conduct:
căile respiratorii; 8. fig. direcțiune în purtare:
calea binelui; 9. fig. dreptate, cuviință:
cu cale, fără cale; a găsi (afla) cu cale, a judeca că e drept, a crede de cuviință;
a pune la cale, a regula, a dispune;
fig. a îndemna, a sfătui;
a fi pe cale, a avea de gând, a umbla să...;
din cale afară, foarte, peste măsură. [Lat. CALLIS, drum bătut de vite].
cale (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÁLE, căi, s. f. I. 1. Fâșie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor și a animalelor; drum. ◊
Calea-Lactee (
n. pr. f.) = brâu luminos care se vede noaptea de la un capăt la altul al bolții cerești; Calea-Laptelui, Calea-Robilor. ◊
Loc. adv. Din cale-afară sau
afară din cale = peste măsură, neobișnuit, foarte. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a se pune)
în calea cuiva sau
a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieși) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acțiune, a i se împotrivi.
A ieși (sau
a se duce)
în calea cuiva = a întâmpina pe cineva.
A găsi (sau
a afla, a crede, a socoti etc.)
cu cale = a socoti că este nimerit.
Calea-valea = treacă-meargă, așa și așa, fie.
Ce mai calea-valea = ce mai încolo și încoace, pe scurt, în concluzie.
A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva.
A fi pe cale de a... (sau
să...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦
Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulației vehiculelor prin rulare pe șine sau pe cabluri. ♦ (
Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi și largi. ♦
Căile respiratorii = aparatul respirator.
2. (
Înv.) Arteră de pătrundere într-un oraș, făcând legătura cu o șosea importantă.
3. Element al unui sistem tehnic pe care se deplasează un aparat sau o mașină.
4. Succesiune de linii și centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localități.
5. Călătorie.
Dor de cale. ◊
Expr. A face (sau
a apuca)
calea întoarsă = a se întoarce din drum.
Cale bună ! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun !
6. Distanță, depărtare.
A mers cale de două ceasuri. 7. (
Med.) Ansamblu de organe cavitare și formațiuni tubulare ce permit deplasarea unor materii organice sau a aerului.
Cale digestivă. Cale respiratorie. II. Fig. Direcție luată de o dezvoltare, de o acțiune, de o mișcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ◊ (
Jur.)
Cale de atac = mijloc prin care partea nemulțumită de hotărârea unui organ de jurisdicție sesizează organul competent în vederea anulării hotărârii și rejudecării litigiului. ◊
Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul...
Pe cale administrativă. —
Lat. callis.