calc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma)
Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid).
2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (
1).
3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (
2). – Din
fr. calque.calc (Dicționar de neologisme, 1986)CALC s.n. 1. Copie a unei schițe, a unui desen făcut pe hârtie specială. ◊
Hârtie de calc = hârtie transparentă de copiat.
2. (
Lingv.) Traducere dintr-o limbă într-altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin; împrumut semantic. [< fr.
calque, cf. it.
calco].
calc (Marele dicționar de neologisme, 2000)CALC s. n. 1. copie a unei schițe, a unui desen, pe hârtie specială. ♦ hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2). (< fr.
calque)
calc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALC, calcuri, s. n. 1. (În
expr.)
Hârtie de calc = hârtie transparentă pentru copiat. ♦ Copia unei schițe sau a unui desen, luată pe hârtie de calc.
2. Traducerea din altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt sau a unei expresii; adăugarea la un cuvânt a unui sens nou, după modelul unui cuvânt străin; împrumut semantic. –
Fr. calque (<
it.).
calc (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) calc n., pl.
urĭ (fr.
calque, d. lat.
calcare, a călca). Desemn [!] reprodus cu creĭonu orĭ penița pe o foaĭe transparentă saŭ împungînd cu un ac pe o foaĭe opacă.
Fig. Copie exactă saŭ și servilă.
calc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) calc, a
călca v. intr. (lat.
calcare, it.
calcare, pv. sp. pg.
calcar, fr.
cocher. V.
călcîĭ). Pășesc, umblu:
a călca ușor, pe spinĭ, în noroĭ. Fig. A călca´n străchinĭ, a călca afectat; a umbla după aventurĭ amoroase.
a călca a popă, a denota aptitudinĭ de seriozitate, a inspira încredere. V. tr. Pășesc, ating cu talpa:
calc pămîntu țăriĭ mele. Strivesc, zdrobesc:
l´a călcat trenu. Storc cu talpa:
a călca poama. Atac, prad în casa orĭ în țara luĭ:
m´aŭ călcat hoțiĭ, hoțiĭ mĭ-aŭ călcat casa, dușmaniĭ ne-aŭ călcat țara. Cotropesc, uzurp:
a călca o moșie, (fig.)
drepturile cuĭva. Violez, înfrîng:
a călca legea, ordinu, jurămîntu. Netezesc pînza apesînd-o [!] c´un fer [!] cald:
a călca rufele. A fecunda (despre păsărĭ):
cocoșu calcă găina. Neol. (fr.
calquer). Reproduc un desemn [!] punînd foaĭa transparentă pe original (fals
calchiez).
calc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calc s. n.,
pl. cálcuricalc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calc n.
1. desen reprodus cu ajutorul unei hârtii transparente;
2. fig. reproducere prea exactă, copie servilă (= fr.
calque).
calc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma)
Hârtie de calc = hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid).
2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1).
3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). — Din
fr. calque.