calamandros (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALAMANDRÓS s. n. (
reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. –
Et. nec.calamandros (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)calamandrós (-oáse), s. n. – Revoltă, dezordine, harababură, vacarm. –
Var. chilimandros. Origine expresivă, ca în
șandramaua, hond(o)ra-bond(o)ra, etc. Derivarea din
țig. kelimangere „dansatori” (Graur,
BL, III, 186) nu pare posibilă. După Scriban, este
var. de la
hărmălaie.calamandros (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALAMANDRÓS s. n. (
Reg.) Neregulă, neorânduială, harababură.
calamandros (Dicționaru limbii românești, 1939)calamandrós n., pl.
oase și
urĭ, și
halamándră f., pl.
e (var. din
hărmălaĭe, mold.
harma-).
Mold. Fam. Amestec, tărăboĭ, tămbălăŭ, amuzament zgomotos, dezordine, scandal:
aŭ făcut halamandră, unt cu ouă (rev, I. Crg. 13, 65).
calamandros (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calamandrós (
reg.)
s. n.calamandros (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calamandros n. Mold. gălăgie, dezordine;
cu smântânitul oalelor ce calamandroase făceam! CR. [Origină necunoscută].
calamandros (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALAMANDRÓS s. n. (
Reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. —
Et. nec.