calafat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bordajele și la punțile de lemn ale navelor. – Din
tc. kalafat.calafat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)calafát (-turi), s. n. – Cîlți îmbibați cu catran cu care se astupă crăpăturile navelor.
Tc. kalafat „călăfătuire”, sau
ngr. ϰαλαφίτης, ambele din
it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129);
cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, și, pe de altă parte,
bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orașului
Calafat. –
Der. cal(a)fătui, vb. (a astupa cu
calafat găurile).
calafat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CALAFAT, oraș în
jud. Dolj, port pe
stg. Dunării; 20.542
loc. (1991).
Expl. de argile, nisipuri și pietrișuri. Filatură și țesătorie de bumbac; întreprinderi de
prelucr. metalelor, electrotehnice, de
mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă), de mobilă și
alim. (morărit și panificație, zahăr, conserve de legume, lapte praf, unt). Menționat documentar din 1424. Declarat oraș în 1855.
C. a avut rol tactic și strategic în timpul Războiului de independență (1877-1878), cînd a devenit teatrul primelor schimburi de focuri de artilerie între oastea română și cea turcească. Muzeu de istorie, de artă și etnografie. Monumentul „1877”.
calafat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALAFÁT s. n. Câlți sau cârpe destrămate, răsucite în sfori și îmbibate cu catran, cu care se astupă crăpăturile la bărci și la punțile navelor. –
Tc. kalafat.calafat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Calafát (nume de loc) s. propriu
n.calafat (Dicționaru limbii românești, 1939)calafát n., pl.
urĭ (turc.
kalafat, calăfătuire; ngr.
kalafátis). Materie de astupat crăpăturile corăbiilor compusă din cîlț și catran orĭ ceară.
calafat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calafát (obiect)
s. n.calafat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calafat n. stinghia din fundul butoiului. [Lit. astupătoare: v.
călăfătui].
calafat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Calafat n. comună urbană în Județul Doljiu, port pe Dunăre, de mare importanță strategică: 8000 loc. Monumentul Independenței; catedrala sfântului Nicolae. Oraș vechiu, întemeiat de Genovezl. Aci s’au dat mai multe lupte între Ruși și Turci (1828 și 1853); în campania, din 1877, Calafatul fu aparat de armata română în contra Turcilor. [It. CALAFATO, cel ce călăfătuește o corabie: termen de marină genoveză].
calafat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Calafat (Insula) f. V.
Independența.