calabalâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (
Fam.) Obiecte felurite (în dezordine);
p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din
tc. kalabalik.calabalâc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva.
2. (Rar) Lume multă; gloată, mulțime.
Calabalâc de copii (GOLESCU). –
Tc. kalabalik.calabalâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calabalấc (
fam.)
s. n.,
pl. calabalấcuricalabalâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calabalâc n.
1. gloată, lume multă:
una din roabele se străcură prin calabalâcul de dogari Isp.;
2. tapaj:
bărbatul meu va face un calabalâc NEGR.;
3. bagaje, catrafuse:
te au încărcat cu tot calabalâcul în spinare Isp. [Turc. KALABALYK, mulțime].
calabalâc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (
Fam.) Obiecte felurite (în dezordine);
p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. — Din
tc. kalabalık.