calabalâc - explicat in DEX

calabalâc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik.

calabalâc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătorește sau se mută cineva. 2. (Rar) Lume multă; gloată, mulțime. Calabalâc de copii (GOLESCU). – Tc. kalabalik.

calabalâc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calabalấc (fam.) s. n., pl. calabalấcuri

calabalâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
calabalâc n. 1. gloată, lume multă: una din roabele se străcură prin calabalâcul de dogari Isp.; 2. tapaj: bărbatul meu va face un calabalâc NEGR.; 3. bagaje, catrafuse: te au încărcat cu tot calabalâcul în spinare Isp. [Turc. KALABALYK, mulțime].

calabalâc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătorește sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. — Din tc. kalabalık.