căimăcămie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernământ provizoriu instituită în timpul cât tronul rămânea vacant sau pe timpul absenței domnului; locotenență domnească;
p. ext. timpul cât dura această formă de guvernământ. –
Caimacam +
suf. -ie.