caftan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CAFTÁN, caftane, s. n. (
Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. ◊
Expr. A îmbrăca (
cu sau
în)
caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din
tc. kaftan.caftan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)caftán (caftáne), s. n. –
1. Manta de gală.
Caftanul fastuos, din stofă albă țesută cu fir galben, cu blană la mîneci și la gît, era un cadou oficial de învestitură, pe care sultanul obișnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania și hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei persoane pe care o numeau în funcții publice, astfel încît noțiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. –
2. Îndeletnicire sau funcție al cărei semn distinctiv era
caftanul. –
3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. –
4. Șal, broboadă pentru femei. –
Mr. căftane. Tc. kaftan, din
per. khaftân (Roesler 595; Șeineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134);
cf. ngr. ϰαφτάνι,
alb.,
sb.,
pol.,
bg.,
rus. kaftan. –
Der. căftăni, vb. (a fi îmbrăcat cu caftan; a numi, a învesti într-o funcție);
căftănie, s. f. (funcție, demnitate);
caftangiu, s. m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din
tc. kaftanci; caftanliu, s. m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din
tc. kaftanli.caftan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CAFTÁN, caftane, s. n. (
Înv.) Manta albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și demnitarii. ◊
Expr. A îmbrăca (
cu sau
în)
caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Rang de boierie. –
Tc. kaftan.caftan (Dicționaru limbii românești, 1939)caftán n., pl.
e (turc.
kaftan, d. pers.
haftan, caftan; ngr.
kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol.
kaftan. Cp. cu
chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile [!] lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear [!] p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin [!]
pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ [!] însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ).
Fig. Boĭerie:
în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36).
Iron. Rar. Bataĭe [!], trînteală:
na și ție un caftan!caftan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caftán (
înv.)
s. n.,
pl. caftánecaftan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caftan n.
1. haină de onoare, lungă cu mâneci, dată de Sultan lui Vodă și de acesta boierilor la intrare într’o funcțiune; caftanul se acorda primelor trei clase de boieri (ceilalți erau numiți prin
pitac); purtat odinioară de la Vodă până la ultimul curtean, caftanul a dispărut pe la 1850; odată cu însemnarea-i onorifică:
Mihnea ieși din biserică, îmbrăcă în tindă caftanul cu guler de samur Od.;
2. fig. rang, boierie;
caftanele se dedeau pe băni în vremea lui Caragea. [Turc. KAFTAN].
caftan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CAFTÁN, caftane, s. n. (
Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnii și boierii români. ◊
Expr. A îmbrăca (cu sau
în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de domn sau de boier. — Din
tc. kaftan.