caduceu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, înconjurat de doi șerpi, care, în antichitatea greco-romană, simboliza pacea și comerțul. – Din
lat. caduceum, fr. caducée.caduceu (Dicționar de neologisme, 1986)CADUCÉU s.n. Sceptru în formă de baston încolăcit de doi șerpi, semn distinctiv al lui Hermes (Mercur), zeul comerțului. [Pl.
-uri. / < lat.
caduceum, cf. fr.
caducée].
caduceu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CADUCÉU s. n. sceptru încolăcit de doi șerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea și comerțul. (< lat.
caduceus, fr.
caducée)
caduceŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*caducéŭ n., pl.
eĭe (lat.
cadúceus și
cadúceum din
caducéum, care vine d. vgr.
kerýkeion, d.
kéryx, anunțător; it.
caducéo). O ramură de laur saŭ de măslin cu doŭă aripĭ în vîrf și înconjurată de doĭ șerpĭ. Era atributu luĭ Mercur, zeu negoțuluĭ, și simbolu păciĭ, prudențeĭ și vicleniiĭ (șerpiĭ) și al hărniciiĭ și ĭuțeliĭ (aripele).
caduceu (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Caduceu =
Caduceus.caduceu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)caducéu s. n.,
art. caducéul; pl. caducéecaduceu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caduceu n.
1. Mit. vargă încolăcită de doi șerpi, atributul zeului Mercuriu;
2. simbolul păcii, atributul comerțului.
caduceu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CADUCÉU, caducee, s. n. Sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu două aripioare în vârf, pe care se încolăcesc doi șerpi, care, în Antichitatea greco-romană, simboliza înțelegerea și comerțul. —
Din lat. caduceum, fr. caducée.