caduc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme; care cade în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. – Din
fr. caduc, lat. caducus.caduc (Dicționar de neologisme, 1986)CADÚC, -Ă adj. Trecător; netrainic, șubred. ♦ (
Bot.; despre un organ) Care cade spontan înainte de vreme sau anual. ♦ (
Despre legate, donații etc.) Care nu (mai) are putere legală. [< fr.
caduc, cf. lat.
caducus].
caduc (Marele dicționar de neologisme, 2000)CADÚC, -Ă adj. 1. lipsit de trăinicie, șubred; (p. ext.) învechit, depășit, perimat. 2. (despre organe vegetale) care cade în fiecare an; care cade înainte de vreme; (despre formațiuni cornoase la animale) care cade periodic. 3. (despre legate, donații) care nu mai are putere legală. (< fr.
caduc, lat.
caducus)
caduc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme; care cade în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. –
Fr. caduc (
lat. lit. caducus).
caduc (Dicționaru limbii românești, 1939)*cadúc, -ă adj., pl. f
e (lat.
cadúcus, d.
cádere, a cădea). Supus căderiĭ, căzător:
dințiĭ de lapte-s caducĭ. Trecător, slab, șubred:
Fericirea e caducă. Slab, bătrîn:
bătrîn caduc. Jur.
Legat caduc, anulat p. vițiŭ de formă, incapacitate, refuz orĭ moarte.
caduc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cadúc adj. m.,
pl. cadúci; f. cadúcă, pl. cadúcecaduc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)caduc a.
1. doborît de vârstă:
gloata de tineri și caduci [A].;
2. Jur. legat sau donațiune care rămâne fără efect:
dacă un legatar moare înaintea testatorului, legatul devine caduc; 3. Bot care se desface de sine, care cade iute:
frunze caduce.caduc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CADÚC, -Ă, caduci, -ce, adj. Lipsit de trăinicie; șubred, pieritor. ♦ (Despre frunze, flori etc.) Care cade înainte de vreme sau în fiecare an. ♦ (Despre acte cu valoare juridică) Care nu (mai) are putere legală. — Din
fr. caduc, lat. caducus.