cadmiŭ - explicat in DEX

cadmiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. – Din fr. cadmium.

cadmiu (Dicționar de neologisme, 1986)
CÁDMIU s.n. Metal moale, de culoare albă-argintie, care se aseamănă cu zincul. [Pron. -miu, var. cadmium s.n. / < fr. cadmium].

cadmiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÁDMIU s. n. metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul. (< fr. cadmium)

cadmiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CADMIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321ºC, p. f. 768ºC); metal alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de combinații în minereuri de zinc. Funcționează în combinații în starea de valență 2. Este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut și rezistente față de agenții de coroziune, ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare etc.; sulfura și oxidul de c. sînt întrebuințate la preparea culorilor fine și a smalțurilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer în 1817.

cadmiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-lucitor, asemănător cu zincul; se întrebuințează, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. [Pr.: -mi-u] – Fr. cadmium.

cadmiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cádmiu [miu pron. myu] s. n., art. cádmiul; simb. Cd

cadmiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÁDMIU s. n. Metal moale, alb-argintiu, asemănător cu zincul, folosit, sub formă de aliaje, în medicină, în tehnică etc. — Din fr. cadmium.

cadmiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cádmiŭ n., (d. cadmie). Chim. Un metal alb bivalent, moale, maleabil și foarte ductil. E analog cositoruluĭ, se topește la 315° și ferbe [!] la 770° dînd niște vaporĭ veninoșĭ. Sulfura luĭ (CdS) e galbenă și se întrebuințează în pictură. Descoperit de Stromeyer și Hermann la 1818.