cacom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CACÓM, (
1)
cacomi, s. m., (
2)
cacomuri, s. n. (
Înv. și
reg.)
1. S. m. (
Zool.) Hermină.
2. S. n. Blană de hermină. – Din
tc. kakim.cacom (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cacóm (cacomi), s. m. – Hermină (Tutorius erminea).
Tc. kakum (Roesler 594; Șeineanu, II, 70; Lokotsch 1020);
cf. ngr. ϰαϰάούμι.
Sec. XVII,
înv.cacom (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CACÓM, (1) cacomi, s. m.,
(2) s. n. (
Înv. și
reg.)
1. (
Zool.) Hermină.
2. Blana acestui animal. –
Tc. kakim.cacom (Dicționaru limbii românești, 1939)cacóm și (vechĭ)
cacúm m. (turc. [d. ar.]
kakum). Un fel de jder alb peste tot, afară de vîrfu coadeĭ, care e negru (
putórius ermisea). Blana luĭ e foarte scumpă și se întrebuințează la mantalele suveranilor în marile ceremoniĭ. E și emblema integritățiĭ morale.
V. și
ermelin și
mustelid.cacom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cacóm1 (animal) (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. cacómicacom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cacóm2 (blană) (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. cacómuricacom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cacom m.
1. mic animal din N. Europei și al Aziei, care seamănă dihorului, cu blana scumpă albă, iar vârful coadei negrii (
Putorius erminea);
2. blană de cacom:
giubeaua blănită cu cacom NEGR. [Turc. KAKUM].
cacom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CACÓM, (
1)
cacomi, s. m., (
2)
cacomuri, s. n. (
Înv. și
reg.)
1. S. m. (
Zool.) Hermină.
2. S. n. Blană de hermină. — Din
tc. kakım.