caciur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÁCIUR, -Ă, caciuri, -e, s. m.,
adj. (Miel) cu blăniță de culoare neagră pe trunchi și brumărie pe bot, urechi, labe și coadă. –
Et. nec.caciur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cáciur/căciúr (
reg.)
(-ciur) adj. m.,
s. m.,
pl. cáciuri/căciúri; adj. f.,
s. f. cáciură/căciúră, pl. cáciure/căciúrecaciur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÁCIUR, -Ă, caciuri, -e, s. m.,
adj. (Miel) cu blăniță de culoare neagră pe trunchi și brumărie pe bot, urechi, labe și coadă. [
Var.:
căciúr s. m.,
adj.] —
Et. nec.