căciulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂCIÚLĂ, căciuli, s. f. 1. Obiect confecționat din blană de oaie sau de alt animal și care servește la acoperirea capului.
Bună ziua, căciulă (
că stăpânu-tău n-are gură)
! se spune, în bătaie de joc, unuia care nu salută. ◊
Expr. A-și lua (sau
a-și scoate)
căciula (
de pe cap) = a-și descoperi capul în semn de salut sau de respect.
La așa cap, așa căciulă = cum e omul, așa e și purtarea lui.
A-i ieși (cuiva)
părul prin căciulă = a) a i se urî așteptând;
b) a o duce greu; a sărăci.
A fi (sau
a se ști, a se simți)
cu musca pe căciulă = a se simți vinovat. (
Asta sau
aia e)
altă căciulă = (aceasta e) altceva, altă socoteală.
A da cu căciula în câini = a fi cu chef, a-și face de cap. (
Bun de)
să dai cu căciula-n câini = foarte gustos. ♦
Fig. Om, persoană, individ.
Câte cinci lei de căciulă. 2. Obiect în formă de căciulă (
1) (care servește ca acoperământ pentru coșuri, canale etc.). ♦ Partea superioară a ciupercii. –
Cf. alb. kësul'ë.